Istoricul Şcolii Centrale Câmpina

Inaugurarea noului local al Şcolii nr.2 Câmpina la 17 sept. 2007 a deschis o nouă etapă în parcursul existenţial al acestei institutii de învaţământ: şcoala are o nouă locaţie, construită după standarde europene şi o nouă titulatură, Şcoala Centrală Câmpina.

Unitatea de învăţământ funcţionează din 3 septembrie 1914 după ce Revizoratul Şcolar Prahova transmite Primăriei Câmpina Ordinul Ministerului Instructiunii Publice nr. 67763 din 1 septembrie1914, privind înfiinţarea unei noi şcoli, Şcoala primară urbană de fete nr. 2 .
De-a lungul vremii, începând din 1914, Şcoala nr. 2 a fomat generaţii după generaţii de elevi, a modelat spirite, personalităţi, îndeplinindu-şi neîntrerupt misiunea, aceea de a fi o gimnastică a întregii individualităţi umane. Clădirea seculară a şcolii, martor tăcut al scurgerii timpului, încastrând între zidurile ei atâtea emoţii, afectivităţi şi cunoaştere,nu a putut rezista intemperiilor şi mai ales, puternicelor cutremure de pământ din secolul trecut, degradându-se şi punând în pericol siguranţa elevilor şi a profesorilor săi.
După 1990 au început demersurile în jurul realizării unui proiect îndrăzneţ legat de construirea unui nou local al şcolii pe locul secularei clădiri, demersuri finalizate în 2007.
La înfiinţarea sa şcoala nu avea local propriu, funcţionând pană în 1920 în localul mai spaţios al Şcolii de baieţi nr. 1.

La cererile insistente ale părinţilor, Comitetul Şcolar hotărăşte să cumpere o clădire care să servească drept şcoală şi locuinţă pentru directoare in str.I.C. Brătianu nr. 13 (în perioada comunistă fostă Filimon Sârbu şi actual Calea Doftanei). Imobilul şi terenul din jur , însumând 6563 m² erau proprietatea unui cetăţean britanic, Thomas S. Masterson care lucra pentru compania de petrol din Câmpina cu sediul la Londra “Traian Romanian Oil Comp.”. În 1921 clădirea veche din Calea Doftanei, colţ cu str.1 Decembrie devine local şcolar prin actul de vânzare-cumpărare nr. 5856 din 1921 ( Arhiva Şcolii Centrale , Dosar nr. 7, fila 20
Numărul mare al populaţiei şcolare din unitatea de învăţământ, dar mai ales numeroasele solicitări ale parinţilor pentru a-şi înscrie copiii la această şcoală, determina Comitetul Şcolar şi conducerea şcolii să facă demersuri pe lângă edilii oraşului în vederea completării localului şcolii cu încă două săli de clasă (aceasta avea doar patru săli de clasă şi câteva dependinţe ce serveau drept locuinţă pentru directoare şi pentru personalul de serviciu). Astfel din banii Comitetului Şcolar şi ai Prefecturii Prahova în 1925 se ridicau încă două săli de clasă, folosite drept ateliere de ţesut covoare, de croitorie şi de gospodărie , unde invăţau elevele ce nu erau admise la licee sau şcoli profesionale (cursul supraprimar, clasele V-VII ). La cererile insistente ale părinţilor, Comitetul Şcolar hotărăşte să cumpere o clădire care să servească drept şcoală şi locuinţă pentru directoare in str.I.C. Brătianu nr. 13 (în perioada comunistă fostă Filimon Sârbu şi actual Calea Doftanei).

Politicul îşi pune puternic amprenta asupra activităţii şcolare, aşa încât înregimentarea copiilor în organizaţia străjerească specifică regimului autoritar carlist este prezentă şi în Şcoala de fete nr. 2, începând din 1932, când unitatea de învăţământ primea dispoziţie de la autorităţile centrale să instituie normele organizatorice ale străjeriei în rândul populaţiei şcolare.
Anul şcolar 1937-1938 debuta cu anunţul făcut Primăriei de către Revizoratul Şcolar Prahova privind Ordinul de numire la cârma şcolii a unei noi directoare, d-na Maria Nicolescu –Malu. Şcoala funcţiona atunci cu 307 eleve, având 7 posturi didactice.
În memoria fostei directoare Justina Nicolescu, Ministerul Instrucţiunii Publice aproba , pe baza demersurilor făcute de colectivul didactic, ca Şcoala de fete nr. 2 să poarte numele “Justina Nicolescu”, iar Ministerul Agriculturii finanţează realizarea bustului de bronz al d-nei directoare (lucrare de artă sculptată în atelierele Academiei de artă din Bucureşti), aşezat în incinta şcolii, începând din 1938.

Vecinătatea şcolii cu Rafinăria ”Steaua Română”, ţinta bombardierelor anglo-americane, pricinuieşte mari pagube localului şcolar afectat de cele 4 bombardamente din zonă: din 1 august 1943 (singura şcoală din oraş distrusă ), din 5 mai 1944 şi din 10 şi 18 august 1944. Atunci a fost distrus acoperişul clădirii, dărâmate sobele, dislocate din pereţi uşile şi geamurile, căzute tavanele, pagube foarte mari datorate mai ales suflului exploziilor şi a schijelor.
În 1945 se încheia războiul, dar lăsa în urma lui o societate bulversată, rănită, traumatizată, îndurerată, frustrată şi asemeni ei şi învăţământul românesc trecea prin aceleaşi frământări. Ca şi cum aceasta nu era deajuns, comunismul îşi întindea şi el tentaculele în toate compartimentele societăţii, având să cuprindă curând întreaga activitate şcolară pentru a transforma această instituţie într-o adevarată pepinieră propagandistică.
Şcoala îşi revine cu greu din traumele provocate de război şi prima activitate la care este obligată de autorităţi, începând din 1 martie 1945, era să recenzeze animalele şi furajele localnicilor pentru o mai corectă repartizare a colectărilor în vederea aprovizionării armatei sovietice, potrivit convenţiei de armistiţiu.
Autorităţile impun ideologia marxist-leninistă, organizând şcoala după model sovietic: anul şcolar era structurat in pătrare, biblioteca şcolii era epurată de cărţile care aduceau atingere noului regim, profesorilor li se impunea pentru activităţile lor bibliografie sovietică şi erau obligaţi să participe alături de elevi la plenare de propagandă sovietică şi să vizioneze filme din cinematografia Uniunii Sovietice.
La conducerea şcolii de fete nr. 2 este numită d-na Elena Pârvulescu (directoare între anii 1947-1950), care se remarcă îndeosebi prin renovarea şcolii şi finalizarea unei constructii noi , adaos la imobilul şcolar. Au urmat apoi în funcţia de director d-na Eugenia Vicol (1950-1953), d-na Eliza Mitrache (1953-1956), d-nul Ştefan Grecea (1956-1958), d-nul Vasile Dumitru(1958-1960) şi timp de un an d-nul Ion Niculescu (1960-1961).
Şcoala îşi schimbă şi titulatura , devenind din 1948 Şcoala de 7 ani de fete nr.2; în 1956 aceasta se mixează cu Şcoala de 7 ani de băieţi nr.1, numindu-se Şcoala de 7 ani nr. 2; din 1963 se va numi Şcoala generală de 8 ani nr. 2 , iar după 1989, Şcoala cu clasele I-VIII nr.2.
În privinţa imobilului şcolar, ultimele adaosuri la vechea clădire se fac in 1954, şcoala ajungând să aibă 1328 m² suprafaţă construită, restul terenului fiind folosit drept teren de sport şi de joacă pentru elevi.
După 1990 a apărut ca o prioritate în învăţământul naţional reabilitarea clădirilor şcolare vechi din fondurile acordate de Banca Mondială. La Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova existau liste de priorităţi în acest sens, întocmite pe baza unor studii privind siguranţa clădirilor şcolare, asigurarea mediului ambiental interior, liste în care, spre surprinderea generală, Şcoala nr. 2 nu figura, deşi se ştia că funcţionează într-o clădire veche de mai bine de 100 de ani, şubrezită, mai ales de cutremurele de pământ din ultimele 6 decenii.

În aceste condiţii, Consiliul Local Câmpina la iniţiativa d-nului primar Romulus Micu a luat decizia construirii din temelii a unui nou local şcolar, demarându-se expertiza tehnică. A urmat apoi studiul de fezabilitate privind oportunitatea noii construcţii şi poiectul acesteia, etape desfăşurate pe parcursul anilor 1998-2001, timp în care s-au făcut numeroase solicitări şi s-au luat decizii privind continuarea acestui demers în şedinţele Consiliului Local, prezidate de d-nul primar Gheorghe Tudor. După organizarea licitaţiei, firma S. C. “Edilconst” S.A. a demarat în martie 2002 construirea şcolii a cărei finanţare a început din bugetul local, la decizia Consiliului Local Municipal, dar pe parcurs, din cauza lipsei fondurilor, deşi termenul incheierii lucrării era în 2005, acesta s-a prelungit până în 2007, intervenind financiar şi M.E. C.T. pentru finalizarea lucrării. În acelaşi scop s-au remarcat eforturile Consiliului Local şi ale d-nului primar Horia Tiseanu prin deciziile dânşilor de a finanţa alături de M.E.C.T. şi dotările interioare ale noii construcţii.
Construcţie modernă, ridicată după standarde europene, Şcoala Centrală are 18 săli de clasă, 5 laboratoare,2 cabinete, sală de sport ce poate fi omologată pentru competiţiile sportive, un amfiteatru cu 200 de locuri,o bibliotecă, o arhivă şi o sală de şedinţe.

Toate elementele prezentate mai sus vin, parcă, să întărească ideea potrivit căreia, orice lucru durabil se face cu mari eforturi şi sacrificii, ori Şcoala Centrală din Câmpina “s-a născut” în aceste condiţii şi de aceea sperăm să-şi merite eforturile şi să reprezinte în viitor o existenţă şcolară emblematică pentru învăţământul local şi naţional.